Barza neagra

Barza neagra, pasăre rară, pe cursul inferior al Someşului, a devenit în ultimii ani o pasăre obişnuită aproape tot timpul anului, observaţiile unor exemplare izolate sunt relativ constante de-a lungul timpului.

Barza neagra ( Ciconia nigra ) sau cocostarcul negru este mult mai rar intalnita decat barza alba. Este o specie specifica Europei de Est si Peninsulei Iberice insa poate fi intalnita sporadic in toata Europa Continentala. Cea mai mare concentratie de berze negre se afla in Ungaria, in padurile inundabile de pe malul Dunarii. Barza neagra prefera padurile cu copaci batrani din apropierea vailor raurilor sau a terenurilor mlastinoase. Este o pasare migratoare care ne paraseste toamna pentru a ierna in Africa si se intoarce primavara, de obicei la aceleasi locuri de cuibarit. Exemplarele din Peninsula Iberica nu migreaza.

Barza neagra are penajul aproape complet negru, cu reflexii metalice verzi si violete. Doar abdomenul este alb. Picioarele si ciocul sunt lungi, cu o coloratie rosie-portocalie puternica. Exemplarele tinere au ciocul negricios iar picioarele galbui.

Barza neagra se hraneste cu pesti, insecte, broaste, serpi pe care le prinde mergand incet prin apa putin adanca sau prin terenurile mlastinoase.

De regula, berzele negre isi fac cuibul la inaltime in copacii batrani si mai rar pe stanci, in locuri greu accesibile. Pot ocupa si cuiburile parasite ale unor rapitoare mari. Cuibul este o structura masiva de crengi de diferite marimi. Pentru ca este rara, barza neagra este o specie greu de fotografiat. Se pot obtine cadre foarte reusite in apropierea locurilor de cuibarit. Vanatoarea la aceasta specie este interzisa.