Obiective Culciu

Placa comemorativa carturar Eugen Pavel Barbul din Lipau
Eugen Pavel Barbul s-a născut la Lipău, în 23 ianuarie 1875. A studiat între anii 1897-1900 la Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta, obţinând doctoratul în litere şi filosofie la data de 15 martie 1900.
Din 1901 a îndeplinit funcţia de bibliotecar al Universităţii din Budapesta. În această funcţie a avansat până la rangul de prim-bibliotecar.
Va căuta neîncetat să-şi perfecţioneze cunoştinţele şi studiile, astfel că a frecventat și cursurile facultăţii de Drept şi Ştiinţe Politice din Budapesta.
În 1920 a fost numit director al Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj Napoca, fiind primul român care îndeplinește această funcţie.
Dintre lucrările publicate amintim:
Az avasvidéki nyelvjárás (Graiul – Dialectul român din Ţara Oaşului);
Catalogul Revistelor Bibliotecii Universităţii din Budapesta;
Capitole din istoria literaturii române;
Istoriografia română până la 1820 (A román történetirás 1820-ig);
Biblioteca Universităţii Regele Ferdinand I din Cluj;
Costume româneşti din veacul al XVII-lea;
Mihai Viteazu. Chipuri şi documente;

Casa memorială General Bem şi statuie – Cărăşeu
Casa memoriala General Bem precum si statuia generalului sunt situate in satul Caraseu.Comemorarea generalului are loc anual in prima duminica din luna septembrie.Józef Bem a fost un general polonez, comandantul armatei revoluționare maghiare în timpul Revoluției de la 1848.
Si daca tot ajungem in comuna Culciu,o plimbare pe malul Somesului nu trebuie ratata.Departe de zgomotul orasului,susurul apei si cantecul pasarilor va transpune intr-o lume de basm. Împrejurimile sunt pitorești și reiterează celebrul citat: „Veșnicia s-a născut la sat.”

Conacul Boszormeny este o cladire impunatoare chiar daca s-a mai degradat pe alocuri, azi gazduieste dispensarul si este si locuinta medicului satului.

Grosz Eduard, proprietar a 1.000 de hectare, şi-a construit reşedinţa în 1910. Familia Grosz nu a avut nici un urmaş, iar frumosul conac nu a fost revendicat după revoluţie. Cladirea a rămas aproape intactă, în special datorită faptului ca în ea şi-au desfaşurat de-a lungul timpului activitaţile instituţiile statului.
Conacul Grosz Daniel este sediul Primariei comunei, se afla in centru satului si este de o frumusete notabila.

Conacul Caraseu, in forma actuala, a fost construita de Doamna Myer Solomon in jurul anului 1870.

La conacul Apateu functioneaza de peste 60 de ani scoala unde invata copiii, conac superb al familiei Jeremias cu o cladire de peste 100 ani si se prezinta in conditii foarte bune.